Lidia Burca

Traseul meu profesional a inceput cu pasiunea pentru psihologie inca din liceu. Am lasat-o deoparte pentru o vreme dar ceva in interiorul meu ma nemultumea referitor la ceea ce ofeream oamenilor prin serviciul pe care il aveam atunci. Momentul acela a fost insight-ul care mi-a aratat ca era timpul sa studiez psihologia care m-a incantat odata, pentru a ajuta, pentru a deveni un ”doctor de suflet”.

Initial nu am stiut care va fi drumul. Mi-am propus sa ma ghidez dupa felul in care mă simteam cu fiecare pas facut. Daca traiam încantare, bucurie, atunci era pasul potrivit și puteam merge mai departe. Daca simteam indoială atunci nu era o decizie buna si ma opream.

Pornisem în aceasta calatorie cu hotarare, dedicare și bucurie pentru ca stiam, cumva, ca e directia potrivita chiar daca va fi greu și uneori vor fi piedici. Așa a si fost.

Timpul a trecut si ma aflam in fata primului client. Eram bucuroasa, hotărâta sa fiu de ajutor dar si tematoare să nu pierd ceva din vedere. Aceasta temere a devenit grija pentru a fi atenta la cum ma observ pe mine in relatie cu clientul/clientii si cum il/ii observ pe client/clienti in relatie cu mine. Si acum ea ma ajuta sa imi doresc sa dezvolt noi abilităti si sa mai aduc ceva nou în terapii. Si mai cred ca ma ține curioasa, dornica sa învaț din experiente pentru a ma dezvolta, a completa acolo unde este nevoie pentru mine dar si pentru cel din fata mea.

Imi place sa citesc o carte, sa fiu in liniste, sa fiu în prezenta oamenilor dragi, sa fiu in natura si printre flori, sa ma conectez cu colegii mei, sa fiu în armonie cu mine pentru a oferi un ajutor dintr-o stare echilibrată.

Profesia de psihoterapeut vine cu un drum transformator care imi arata ca sunt un om care se percepe si puternic dar si neputincios. E firesc. Obiectivul este dezvoltarea prin care intampin obstacole usoare iar alteori obstacole mai grele pe care trebuie sa le depasesc. Depasirea lor imi da o stare de satisfactie ca am mai adus ceva important sufletului meu si implicit celorlalti.